Ghid pentru prevenirea afectiunii “plaman de columbofil”.
Subiectul acestui articol este sanatatea ta si cum sa o mentii.
Simptome: Sunt 2 faze distincte ale afectiunii “plaman de columbofil”.
Faza acuta este cea mai comuna la majoritatea crescatorilor. De obicei, ei se confrunta cu simptome similare gripei, frisoane, dureri musculare, tuse si/sau respiratie dificila la 4-8 ore dupa expunerea la un nivel inalt la praful de voliera (cu ocazia efectuarii curateniei de exemplu, sau la prinderea porumbeilor, cand prin batai repetate de aripi ridica praful in aer). Doctorul ar putea detecta jena pulmonara prin analize specifice. Testele de sange pot arata nivele mari de anticorpi pentru proteina de porumbel. Simptomele de regula trec in 48 de ore sau pot persista in jur de o saptamana.
Este bine ca cei sensibili la aceasta boala sa fie depistati din timp pentru ca ea sa nu evolueze in stadiul cronic, mult mai serios. Daca este detectata la timp si se iau masuri boala este reversibila. Daca cei sensibili nu iau in seama simptomele si continua sa se expuna fara protectie adecvata, pot trece la faza cronica ce este caracterizata de niste modificari pulmonare ireversibile numite fibroza pulmonara, problema serioasa si in cazuri extreme, fatala.
Cauze: Literatura stiintifica descrie aceasta boala abia in 1965. Are mai multe forme, toate fiind legate de patrunderea in plaman a unor substante care determina un raspuns imun din partea organismului(este intalnita si la crescatorii de pui de ferma, la cei ce lucreaza in anumite medii industriale, chimice, etc).
Studiile arata ca unii indivizi sunt predispusi la aceasta asa zisa alergie, pe cand altii nu o au, expunandu-se in aceeasi masura. Totusi, toti cei din domeniu ar trebui sa isi ia masuri de siguranta.
Care sunt exact materiile ce produc alergia, nu se cunoaste, dar se banuieste ca ar fi din gainat sau puf, ideea este ca ele trebuie sa fie suficient de mici si ca o mare parte din ele sa patrunda in plaman in zona unde se face schimbul de gaze. Pentru asta, particulele trebuie sa aiba diametrul mai mic de 5 microni. Un micron este a mia parte dintr-un milimetru. Intr-un cuvant, particulele ce pot provca probleme nu sunt vizibile cu ochiul liber. Particulele din puf au fost estimate la aproximativ 1-3 microni.
Sunt mai multe nivele de sensibilitate, de la insesizabil pana la sensibilitate maxima.
Uneori pot sa treaca ani buni inainte de a deveni sensibil. De regula sensibilitatea se instaleaza cu ocazia unor schimbari, de exemplu construirea unei noi voliere, care este mai inchisa decat cea veche.
In strainatate s-au desfiintat crescatorii datorita acestei probleme, totusi, nu este ceva de temut atata timp cat stim despre ce e vorba si aplicam metodele de protectie. Studiile efectuate in Marea Britanie au aratat ca in jur de 22% dintre crescatori aveau aceasta sensibilitate. Un renumit crescator care a trebuit sa renunte la porumbei datorita unei sensibilitati maxime, a revenit totusi in sport, neputand sta departe. A gasit o metoda care functiona pana si pentru el, care era foarte sensibil la acel praf. Nu a mai facut o cusca, ci a facut multe compartimente in stilul cotetelor de iepuri, in care nu trebuia sa intre, in fiecare compartiment fiind cate o pereche. Rezultatele sale au reaparut imediat, ca in vremurile bune.
Se mai spune ca fumatorii ar avea o mai mica sensibilitate, dar nu e nevoie sa mai amintim despre influenta fumatului asupra sanatatii…
Situatii de risc
Curatatul custii: nu lasati murdaria sa se adune. Retineti ca particulele daunatoare nu sunt vizibile cu ochiul liber. Cea mai buna metoda de eliminare a prafului de voliera este folosirea aspiratorului. Se folosesc aspiratoare speciale (pentru columbofili!) sau se adapteaza filtre, pentru a preveni reintoarcerea prafului in voliera.
Manipularea porumbeilor: toti cunoastem acel praf alb care ramane pe haine dupa manipularea porumbeilor. El contine materiile care pot provoca probleme unor crescatori.
Eliberarea pentru antrenamente: bataile de aripi creaza un curent puternic ce ridica praful, praf ce ramane in atmosfera in jur de 15 minute, asa cum reiese din studiile efectuate. De aceea este bine sa se paraseasca cusca dupa ce s-au eliberat pasarile, si sa se foloseasca o masca protectoare daca trebuie intrat totusi in cusca in acea perioada.
Transportul porumbeilor in masina pentru antrenamente / imbarcari: in mod ideal, porumbeii nu ar trebui sa stea in masina pe durata transportului. In orice caz, daca sunt in masina, ar trebui sa nu se formeze curent de aer prin deschiderea geamurilor, fapt ce ar determina ridicarea prafului in aer. Ideal, se transporta in portbagaj, sau pe masina / in remorca.
Cum se minimizeaza praful
Designul custii: apelarea la dispozitive de protectie respiratorie cum ar fi mastile trebuie sa fie o ultima alternativa. De baza este chiar inceputul, prin construirea custii pornind de la ideea de minimizare a colectarii prafului. Designul custii TREBUIE sa fie o prima strategie in evitarea problemelor de mai tarziu. Una dintre metode ar fi implementarea unui sistem de circulatie al aerului, prin care aerul proaspat este introdus de afara prin anumite fante, si cel din interior, este eliminat prin alte fante. Creste si popularitatea volierelor cu podea de gratar. Volierele trebuiesc contruite in asa fel incat praful sa nu se poata colecta in nici o zona. Chiar si in boxe trebuie lasat putin spatiu in spate, pentru ca materialele stranse sa poata cadea la podea.
Dispozitive de protectie: sunt multe feluri de masti, unele mai eficiente, altele mai putin eficiente. Vedeti AICI cateva modele. Tot pe acel site puteti citi mai multe despre acest subiect.
Ar trebui de asemenea purtate haine speciale pentru voliera, si sapca, iar acestea se vor schimba deindata ce treburile la voliera s-au incheiat. A fost si un caz in care sotia unui crescator a fost afectata, desi nu avea de a face cu voliera, praful fiind adus in casa pe hainele sotului sau.
Custile trebuiesc facute in asa fel incat porumbeii sa nu se poata agita mult atunci cand sunt prinsi, fiecare bataie de aripi ridicand praful. Porumbeii trebuie sa fie blanzi. Ocazionalul idiot, porumbelul care zboara disperat prin toata cusca in prezenta crescatorului, ar trebui eliminat.
Baile frecvente pentru porumbei reduc substantial praful creat in voliera.
Numarul de porumbei: nu tineti mai multi porumbei decat aveti nevoie, odata cu numarul lor creste si praful colectat in voliera. Dar stim cu totii ca in fiecare voliera sunt porumbei buni si porumbei ‘de umplutura’, si ar cam fi cazul sa ne gandim mai bine la asta.
—
Consider ca acest articol este necesar si ar trebui sa cititi mai mult despre subiect, fiind mai important decat isi inchipuie multi. In Romania, probabil 90% dintre noi habar nu au despre acest subiect. Personal imi amintesc de 2-3 crescatori in varsta la care am remarcat ca respirau cu greutate, “suierat”, si sunt convins ca nu stiau de ce… asadar, daca aveti prieteni posibil afectati de aceasta problema, ar fi bine sa-i informati sa stie ce au de facut.
Notiuni de crestere si alimentatie a porumbeilor
Porumbeii nu au cerinţe deosebite în ceea ce priveşte adăpostul, dar totuşi cel mai potrivit este amenajarea unui adăpost în aer liber comparativ cu podul caselor.
Construcţia unui adăpost (hulubărie) se va orienta după numărul de porumbei ce vor fi crescuţi, mărimea şi temperamentul acestora.
După ce s-au stabilit în principiu dimensiunile, amplasamentul hulubăriei va fi ales astfel încât peretele frontal să fie îndreptat spre est sau sud pentru a beneficia de cât mai multă lumină solară şi de asemenea ca, crescătorul să poată verifica starea păsărilor cât mai bine şi cât mai rapid.
Terenul necesar construcţiei hulubăriei va fi de minim 2,80 x 3 metri.Lungimea hulubăriei poate fi mai mare de 3 metri (care este de altfel, minimul necesar). Înălţimea v.a fi corespunzătoare înălţimii crescătorului pentru asigurarea unui acces optim (aproximativ 2 metri). Acoperişul poate fi în pantă, realizat din ţiglă, porumbeii putând ateriza pe coamă, iar dejecţiile acestora sunt spălate uşor de apa de ploaie. Totuşi, porumbeii preferă un acoperiş plat care asigură o suprafaţă mai mare de aterizare şi un spaţiu potrivit pentru odihnă.
Hulubăriile cu acoperişul plat au avantajul că porumbeii nu vor alege să aterizeze pe alte clădiri.
Adăpostul va fi amplasat la o înălţime de cel puţin 50 cm faţă de sol, pe nişte piloni asfel încât rozătoarele(sobolani) şi animalele de pradă(pisici) să nu poată ajunge la păsări. De asemenea excesul de umezeală al solului nu poate ajunge la adăposturi. Stâlpii pe care se amplasează hulubăria pot fi din lemn, beton sau metal îngropaţi la 90 cm. Distanţa dintre stâlpi va fi de maxim 2 metri. Podeaua va fi realizată din beton sau scânduri si va fi acoperita cu un gratar din lemn, rabatabil .Pereţii laterali se vor face din scânduri. Pe peretele frontal se vor instala ramele pentru geamuri şi pentru găurile de zbor.
Suprafaţa adăpostului trebuie să fie proporţională cu efectivul de porumbei, fiecare pereche beneficiind de 1 m3 din volumul adăpostului.
Crescătoria va fi structurată pe 3 compartimente :
• Compartimentul I este destinat reproducătorilor (MATCA) care va fi dotat cu un număr suficient de boxe şi locuri de odihnă. Ideal, se va asigura fiecărei perechi de reproducători o suprafaţă de 1,5 m2. Boxele de reproducere vor fi dimensionate în funcţie de numărul porumbeilor crescuţi. O boxă poate fi împărţită în 2 compartimente, asfel încât puii aflaţi într-unul din compartimente să nu aibă acces direct la părinţi, care au depus un alt rând de ouă (ce nu trebuie deranjaşi). Dimensiunea boxei de 80 (L)x50(H) x 40 cm (adâncime).
• Compartimentul 2 este cel al lotului de zbor, care va avea mai multe locuri de odihnă, fixate unu deasupra altuia, evitându-se murdărirea porumbeilor. Locul de odihnă este format dintr-o plăcuţă dreptunghiulară de 15-20 cm, având fixate sub ea, alte 2 plăci dispuse în unghi de 45º care asigură colectarea dejecţiilor. Odihnătorile vor fi construite după posibilităţi, din lemn, metal sau plastic.
• Compartimentul 3 este destinat tineretului, dotat doar cu locuri de odihnă, într-un număr superior efectivului de porumbei (datorită comportamentului păsărilor). Constituie o bună soluţie, sistemul de locuri de odihnă în formă de etajere, cu boxe pătrate (35 x 35 x 35 cm). Aceste compartimente vor fi construite din lemn, cărămidă, metal sau plastic, cu
podeaua din scândură sau beton, care ideal, trebuie acoperite cu grătare metalice sau din lemn sub care sunt aşezate tăvi metalice care preiau dejecţiile şi pot fi rapid curăţate. Iarna podeaua se poate acoperii cu folie, strat care menţine o izolaţie satisfăcătoare contra temperaturilor scăzute.
Luminatoarele vor asigura suficientă lumină şi vor permite razelor de soare să “scalde” adăpostul. Compartimentul reproducătorilor va fi dotat cu o volieră de plasă de sârmă expusă permanent razelor solare.
Ferestrele de ieşire câte una pentru fiecare compartiment vor fi dotate cu SPUTNICE care uşurează intrarea porumbeilor ţi învăţarea puilor cu crescătoria respectivă.
Hrănitorile, adăpătorile şi vasele pentru minerale vor fi amplasate în fiecare compartiment; dacă există posibilitatea ca acestea să fie a automate, vor fi de preferat la achiziţionare.
Obligatoriu este necesar un vas pentru baia porumbeilor care trebuie efectuată periodic.
În concluzie, construcţiile vor fi realizate după anumite principii, în funcţie de mezoclimă care se referă la asigurarea termoizolaţiei, elementelor de închidere, orientarea faţă de vânturile dominante, protecţia faţă de şoareci şi şobolani, punerea la dispoziţia a fiecărui cuplu a unui cuibar de 30 x 30 x 30 cm, cu 1-2 farfurii cu diametrul de 22 cm, amplasat într-o unitate funcţională de maxim 20-25 cupluri (pentru a prevenii tulburările de comportament), pe un perete asigurarea frontului de adăpare şi furajare, iluminat mixt care să permită o fotoperioadă de minimum 13 ore/zi (iluminatul artificial 4-5 w/m2). Iarna ,dacă prima serie de pui apare în decembrie, se va încălzi adăpostul, important fiind ca temperatura să nu scadă sub 0ºC. Încălzirea se poate realiza cu instalaţii electrice.
HRĂNIREA PORUMBEILOR
Capacitatea de efort şi sănătatea porumbeilor depind în mare măsură de hrana ce o primesc, în ce cantitate, cum li se va administra, ce fel de hrană:ce calitate, când trebuie administrată (în funcţie de perioada fiziologică: repaus, zboruri, clocire, hrănirea puilor, năpârlire).
Asigurarea unei hrăniri corespunzătoare este de o importanţă capitală în evoluţia şi exploatarea porumbeilor: într-un fel trebuie hrăniţi porumbeii în perioada concursurilor, când hrana trebuie să le confere energia necesară zborurilor şi capacitatea de refacere rapidă, a forţelor; altfel vor fi hrăniţi porumbeii iarna, când zboară puţin, sau când au pui, când năpârlesc sau sunt în creştere (tineret).
Distribuţia hranei se va realiza în recipiente speciale, vase plate, lungi de 40-100 cm şi cu pereţi înalţi de 4 cm. Peste aceste vase se amenajază un grilaj protectiv de sârmă, cu distanţe între barele grilajului de 4 cm, astfel încât porumbeii să poată întinde capul printre ele , dar nu pot murdării hrana cu picioarele. Alte tipuri de vase pot avea o bară rotativă, iar dacă porumbeii se aşează pe ea, alunecă.
Datorită tendinţei porumbeilor de a ciuguli repede şi a o arunca, o parte din hrană în stânga şi dreapta, vasul va fi prevăzut cu pereţi laterali şi cu o bordură pe muchia inferioară a pereţilor laterali de maxim 1 cm.Crescatorul va asigura si vase mai mici pentru distribuirea pietricelelor si a amestecurilor minerale.
Existenţa automatelor de hrănire asigură crescătorului lejeritate în privinţa efortului şi timpului alocat hrănirii porumbeilor.
Automatele pot fi rotunde sau dreptunghiulare, în care hrana curge de sus dintr-un rezervor conic în 2 direcţii. Aceste automate sunt realizate din lemn sau placaj şi au o lungime de 40-60 cm, o lăţime de 35 cm şi o înălţime de 50 cm cu o capacitatea de 10-12 kg de hrană. Automatul va avea un capac ale cărui margini vor acoperii şi jgheaburile de hrană pentru a evita murdărirea lor de sus. Suprafaţa capacului va depasii suprafaţa bazei automatului. Automatul poate fi umplut cu hrană pentru o singură zi sau pentru mai multe zile.
RECIPIENTELE DE APĂ
Vasele deschise nu sunt recomandate pentru că porumbeii murdăresc repede apa. Sunt foarte bune şi eficiente recipientele din plastic sau sticlă.
Vasele din tablă vor fi evitate.
Adăpătoarele constau dintr-o parte superioară cu capacitate de 2,5 sau 5 litri şi o parte inferioară cu 4 deschizături în care porumbeii îşi introduc capul pentru a bea.
Pentru pui trebuie folosite vase deschise, ca să le fie mai uşor să găsească apa şi să înveţe să bea singuri.
Adăpătorile trebuie curăţate riguros la fiecare umplere deoarece unele boli infecţioase se pot transmite prin apa de băut.
Necesarul zilnic de apă de băut la porumbei este de 30-60 ml, uneori mai mult, variind în funcţie de rasă, vârstă, greutate corporală, temperatura mediului ambiant, activitate, etc.
În sezonul rece, porumbelul bea mai puţină apă, aproximativ 20-30 ml/zi, primăvara necesarul creşte la 30-40 ml/zi, iar vara, în timpul zborurilor ca şi în timpul creşterii puilor, cantitatea de apă necesară creşte la 50-60 ml/zi. Necesarul de apă e diferenţiat şi în funcţie de talie ( porumbeii de rasă grea cu o greutate de 1200g vor consuma logic, o cantitate mai mare de apă).
Apa de băut va fi întotdeauna proaspătă şi se va schimba de 2-3 ori pe zi, mai ales vara. Apa va avea temperatura de 8-12ºC; sub 8ºC este prea rece (pot apare tulburări digestive), iar daca este prea caldă, apa nu potoleşte setea. Iarna, apa va fi în prealabil încălzită.
Apa din reţeaua publică, poate fi uneori intens clorinată, iar pentru eliminarea clorului în exces este necesară menţinerea ei în găleţi câteva ore la aer.
Adăpătorile vor fi aşezate asfel încât să nu permită murdărirea apei cu excremente şi contaminarea apei cu eventuali agenţi patogeni (bacterii, virusuri, fungi,praf).
Se va asigura un front de adăpare de 2 cm/porumbel, iar nivelui apei din adăpatori trebuie să fie de minim 2 cm.
ÎNTREŢINEREA PORUMBEILOR
Pentru a evita pierderile de păsări valoroase, majoritatea porumbeilor vor fi crescuţi în adăposturi cu voliere spaţioase. Pierderile cauzate de factorii exteriori sunt scăzute, pentru că în volieră sau în hulubărie nu mai pot pătrunde şoareci, şobolani, nevăstuici sau pisici ce pot distruge cuiburile. Creşterea “fără probleme” se poate realiza dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de igienă, menţinerea sănătăţii şi de protecţie împotriva dăunătorilor. Porumbeii vor avea suficientă libertate de mişcare în voliera spaţioasă şi vor fi sănătoşi.
CREŞTEREA PENTRU ZBOR
Porumbeii voiajori trebuie să fie sănătoşi pentru a putea face faţă zborilor lungi şi grele. Păsările afectate de paraziţi (coccidii, viemi intestinali), bacterii (Salmonella) sau alţi dăunători nu pot zbura mult.
Creşterea corespunzătoare a puilor le influenţează decisiv dorinţa de zbor. Dacă pui părăsesc prima oară adăpostul la vârsta de aproximativ 1 lună şi zboară la cel mai apropiat acoperiş pentru a se întoarce imediat ei se vor obişnui cu zborul şi vor putea fi eliberaţi alături de păsările adulte.
E necesar obişnuirea porumbeilor de a se întoarce în hulubărie imediat după zbor. După ce porumbeii tineri s-au învăţat cu zborul în împrejurimi, ei vor fi eliberaţi separat de păsările mai în vârstă.
Porumbeii tineri zboară în general, mai mult timp şi pe distanţe mai lungi.
Dimineaţa e cea mai bună perioadă a zilei pentru zbor. Dacă sunt eliberaţi în zorii zilei înainte să fie hrăniţi, ei vor învăţa să se întoarcă la timp pentru a mânca. Porumbeii care întârzie şi nu mai găsesc hrană vor veni întotdeauna mai devreme seara sau a doua zi
CREŞTEREA PERECHILOR REPRODUCĂTOARE
Ca o regulă porumbeii sănătoşi şi de vârstă potrivită sunt “programati” să se împerecheze începând cu luna martie.
Totuşi datorită încălzirii adăposturilor sau vaselor de cuibărit ca şi iluminatului electric, activitatea de reproducţie poate ajunge independentă de anotimp iar în special la porumbeii de rase grele (King) reproducţia poate începe chiar din decembrie (aceasta pentru ca puii să poată participa la expoziţii chiar din anul următor).
Asfel perechile reproducătoare vor fi aşezate pe la jumătatea lui noiembrie într-un adăpost special pentru împerechere. Fiecare pereche va avea la dispoziţie o celulă de cuibărit şi un vas pentru cuib.
Hrana va avea 14% proteină; adăpostul va fi iluminat aproximativ 14 ore luându-se în considerare şi lumina zilei. Intensitatea luminii nu trebuie să fie mai mare de 4w/m2. Când lumina e suficient de puternică, ea stimulează hipofiza care va produce hormonii implicatii in activitatea de reproducţie.
SEPARAREA ŞI ÎMPERECHEREA
Pînă la sfârşitul năpârlirii, porumbeii vor fi separaţi în funcţie de sex.
Păsările care trebuie să-şi schimbe partenerul nu se vor mai vedea şi se vor acomoda mai uşor primăvara cu noul partener (porumbeii fiind totuşi, păsări care trăiesc obligatoriu şi exclusiv în cuplu activ).
Pentru împerechere, masculii vor fi introduşi primii în celulele de cuibărit. Cei mai în vârstă trebuie să primească în fiecare an, preferabil, aceeaşi celulă, apoi vor fi introduse femelele iar celulele vor fi închise pentru ca partenerii să se poată acomoda reciproc unul cu celălalt.
Disponibilitatea pentru împerecheat poate apare imediat, păsările împerechindu-se propriu zis, rapid. După împerechere cele porumbeii se aşează şi se vor atinge în mod repetat cu ciocul. Pentru a se obişnui cu celula, cuplul trebuie mai întâi închise înăuntru. Apoi vor primi hrană şi apă separat în celula de cuibărit. După un timp, ei vor fi eliberaţi. Datorită simţului teritorial bine dezvoltat, perechile vor ocupa aceleaşi celule ca în anii precedenţi.
Perechile care nu s-au obişnuit încă, vor mai fi ţinute închise încă un timp în celulă.
Dacă porumbeii nu se înţeleg cu partenerii lor, pot apare conflicte. În acest caz, perechea va fi mutată într-un adăpost (compartiment) unde există o celulă de cuibărit. Se asigură păsărilor 14 ore lumină şi se va aştepta până când cuplul se va împerechea iar apoi, se vor muta în celula iniţială.
. Actul propriu zis al împerecherii are loc de obicei pe podeaua hulubăriei, însă e deseori deranjat de alte păsări şi se poate întâmpla ca ouălele din această serie să fie nefertilizate. Dacă porumbeilor le e permis zborul, împerecherea are loc adesea pe acoperiş. În general au loc acuplări multiple faţă de cât e necesar pentru fecundarea ouălor.
După 4-5 zile de la împerechere, se oferă perechilor de porumbei, materiale pentru amenajarea cuibului:fân, paie, tije de tutun (care menţin la distanţă paraziţii externi) iar porumbiţele îl vor aranja în cuib,pregătindu se pentru pontă.
Fecundarea porumbiţei de către alt mascul decât partenerul, nu e rară, aşa că doar izolarea perechi de porumbei de celelalte păsări asigură cu certitudine descendenţa (puii) dorită.
Când se doreşte obţinerea unor pui de la o anumită pereche, se pot aşeza ouăle acestora în locul (cuibul) altei perechi ale căror ouă au fost îndepărtate.
După ce le-au fost îndepărtate ouăle, perechea se poate împerechea chiar de a doua zi de la dispariţia ouălor.
Dacă în ziua a douăsprezecea după împerechere se cuplează altă pereche, a doua serie de ouă le primei perechi poate înlocui ouăle de la a doua după încă 10-12 zile.
După această schimbare, prima pereche mai poate produce un rând de ouă, aşadar 3 împerecheri fertile într-un singur sezon. Ultima serie va fi crescută până la maturizare în cuib, iar hrana va fi mai bogată în substanţe nutritive decît de obicei.
Porumbiţele tinere au un ritm de depunere a ouălor mai redus decât cele în vârstă.
Păsările clocesc ouăle cu schimbul, porumbelul stă pe ouă 6-8 ore (aproximativ de la 9 dimineaţa până la ora 16), iar porumbiţa, restul orelor.
Ouăle necesită multă căldură pentru eclozionare, căldură ce e oferită de părinţi a căror temperatură la nivelul pielii pieptului poate ajunge la 40ºC.
Eclozionabilitatea e de 80-90%, clocitul durează 18 zile. Se poate face şi incubaţie artificială la 38ºC.
CREŞTEREA PUILOR
În primele 10 zile de viaţă, puiul e hrănit exclusiv cu “laptele de guşă” (secreţie a guşii produsă sub influenţa nivelului de prolactină şi care are o compoziţie asemănătoare laptelui de iepuroaică, fapt care asigură o viteză excepţională de creştere).
Asfel aceştia ajung de la 15 g la ecloziune la chiar 150 g la 10 zile. Viteza de creştere se menţine foarte bine în continuare, asfel că la 4 săptămâni puii ajung la 450-600g (în funcţie de rasă) ceea ce reprezintă 2/3 din greutatea de adult.
Puii părăsesc cuibul la 28 zile, vârsta la care consumă numai seminţe (cereale, leguminoase, etc). Primele pene apar la vârsta de 10-12 zile, iar la 20 zile sunt bine îmbrăcaţi în pene.
Durata medie de producţie a unui cuplu e de 4-7 ani (deci se va face o reîmprospătare a mătcii de 20% anual).
Producţia anuală de ouă a porumbeilor din rasele de carne (KING,TEXANI), deşi modestă de numai 16-24 bucăţi, se obţine pe toată durata anului, în 8-12 cicluri de ouat (la interval de 30-40 zile între ele) şi în serii de câte 2 ouă.
Valorificarea puilor pentru consum, se face la vârsta de 4 săptămâni, înainte de a părăsii cuibul. Pe an se livrează de la un cuplu 12-15 pui, care se valorifică tăiaţi şi evisceraţi (randament 63-64%) sau în pene, omorâţi prin asfixie. Carnea puilor are un gust particular, diferi de acela de pasăre şi vânat.
Consumul de hrană creşte enorm în perioada de creştere a puilor care necesită mai multă hrană decât păsările mature.
La vârsta de 6-7 zile, pui vor fi marcaţi (bineînţeles, nu puii care vor sacrificaţi, la rasele de carne). Nu se va depăşi acest termen deoarece inelul s-ar putea să nu mai poată intra pe picior. Numerele după inele vor fi trecute pe liste speciale pentru a nu exista confuzii în viitor cu privire la vîrsta şi originea puilor.
Se va acorda o atenţie deosebită igienei adăposturilor.
ALIMENTAŢIA PORUMBEILOR
Porumbeii îşi aleg hrana de obicei după aspect, nu după gust, deoarece simţul gustului nu este dezvoltat la păsări.
Ei preferă hrana deschisă la culoare.Iarna, temperaturile scăzute stimulează apetitul porumbeilor care vor consuma chiar şi boabele mari de porumb.
La stabilirea unei raţii de alimentare se va avea în vedere asigurarea tuturor substanţelor nutritive necesare supravieţuirii în condiţii optime a organismelor (proteine, glucide, lipide, fibre vegetale, minerale şi oligoelemente).
În funcţie de anotimp şi de numeroşi alţi factori compoziţia hranei poate varia.Perechile reproducătoare primesc o dietă specială, tineretul altă dietă.
Ideal ceea mai simplă formă de hrănire este administrarea de granule prefebricate unde nu e necesară decât supravegherea dozajului.
Totuşi, azi în România amestecurile de grăunţe stau la baza dietei porumbeilor.
NĂPÂRLIREA
Năpârlirea porumbeilor este determinată hormonal.Spre exemplu, clocitul tardiv, spre vară ,stimulează intens glanda tiroidă, ceea ce duce la o puternică năpârlire.
Toate penele unui porumbel se reînnoiesc annual.
Noua năpârlire începe în ianuarie, prin năpârlirea pufului. Năpârlirea începe prin căderea celei de a zecea pene a cozii. Ea cade, de obicei dacă în ceea de a doua perioadă de ouat, clocitul a durat zece zile. Când ceea de a zecea pană a crescut trei sferturi, cade ceea de a doua pană. Ambele aripi năpârlesc în acelaşi timp. Ultimile pene exterioare ale remigelor cad până în octombrie-noiembrie.
O pană crescută are nevoie de circa 25 zile până atinge dimensiunea normală. De la căderea primei pene din aripi şi până la ultima , trec de la mijlocul lunii aprilie şi până la mijlocul lunii octombrie, 180 de zile , adică aproximativ la fiecare 18 zile cade o pană.
Năpârlirea penelor cozii are loc în alt ritm. Majoritatea raselor au 12 pene în coadă (exceptând porumbeii păun) Penele se numără de la exterior la interior nu numere de la 1 la 6.
Mai întâi cade, bilateral, pana a cincea interioară apoi a şasea, a patra, a treia, până la sfârşit a doua pană. Există însă şi excepţii de la această ordine .
În timpul năpârlirii capacitatea de zbor a porumbeilor se menţine. Numai rareori apar zone de piele deplumate.
DEPRECIEREA PENAJULUI
Apare de regulă,când porumbeii au stat câteva zile la rând înfometaţi(au zburat foarte mult revenind acasă după multe zile, când sunt vânaţi de păsări de pradă).Uneori apar pene despicate la mijloc (fisurarea aripilor), uscate, tocite şi aspre ceea ce sugerează faptul că porumbeii nu sunt într.o stare optimă de sănătate.
Paraziţii interni şi externi, bacteriile,stresul pot provoca aceste deficienţe.Datorită indispoziţiei evidente,porumbelul îşi neglijează aproape complet igiena corporală( nu-şi mai curăţă aproape deloc penele).
Combaterea bolilor respective asigură revenirea treptată a calităţii penajului.
Este absolut necesară asigurarea unei alimentaţii corecte şi complete pentru formarea optimă a penelor după năpârlire şi eventuale boli.
Pentru formarea unui penaj de bună calitate se va suplimenta raţia zilnică cu 3 aminoacizi esenţiali în formarea penajului : metionina (2mg/zi), cistina (14mg/zi) şi lizină(6,5 mg/zi).
ŞTIAŢI CĂ:
– greutatea corporală medie a unui porumbel voiajor este de 400 grame.
– porumbeii beau în medie 45 ml de apă pe zi(cu limite între 20-60 ml)
– porumbeii masculi au două testicule dar porumbiţele au un singur ovar.
– porumbeii consumă zilnic 4o g graunţe, în medie a opta parte din greutatea lor corporală(cu limite intre 20-100g.).
– smulgerea unei pene este mult mai dureroasă decît incizia pielii.
– porumbeii au nişte glande speciale în pleoape care produc un mucus care face ca lacrimile adere de ochi(conjunctivă).Această adaptare permite porumbeilor să zboare chiar în timpul perioadelor foarte uscate şi călduroase fără ca suprafaţa ochiului să se usuce.
– temperatura corporală normală a porumbelului este de 41,8 C
– volumul sîngelui la porumbel este în medie de 32 ml.
– pulsul porumbelului este în medie de 140-400 bătăi pe minut.
– porumbeii orbi(prin accidente) pot găsii drumul spre casă.
– culoarea strălucitoare a irisului se datorează unei mici picături de grăsime care reflectă lumina. Cînd porumbelul este bolnav, această picătură de grăsime este absorbită de organism iar culoarea irisului devine estompată.
– la porumbei, plămînii sînt interconectaţi cu nişte cavităţi din anumite oase(oase pneumatice), ca de pildă oasele aripilor, picioarelor, umerilor, spinării şi coastelor.Cînd oasele aripei sînt fracturate iar osul rupt perforează pielea,porumbelul poate respira pe aici chiar dacă ciocul şi nările sînt astupate.
– dacă porumbelul nu-şi poate mişca coastele, în cazul în care este contenţionat prea strîns,el se va sufoca în circa 1 minut.
– porumbeii,ca şi alte păsări,au o structură unică şi bizară numită pecten,care este situat la capătul nervului optic în spatele ochiului.Acesta este capabil să îmbunătăţescă claritatea vederii şi este de asemeni un ajutor în navigarea de la lungă distanţă.
BIBLIOGRAFIA
Harrison and Harrison(1984)-Clinical avian medicine and surgery,W.B.SaundersU.S.A
F.Jordan(2001)-Poultry diseases,W.B.Saunders,London
H.Mackrott(2004)-Cresterea porumbeilor,M.A.S.T
I.Severeanu,F.I.Ivana(1996)-Bolile porumbeilor,Ed.Lider
C.Walker(2003)-Pigeon health management,Australia
*******Catalogul de produse Oropharma-Versele Laga,Deinze Belgia
*******Nomenclatorul produselor de uz veterinar Romvac
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
Subiectul acestui articol este sanatatea ta si cum sa o mentii.
Simptome: Sunt 2 faze distincte ale afectiunii “plaman de columbofil”.
Faza acuta este cea mai comuna la majoritatea crescatorilor. De obicei, ei se confrunta cu simptome similare gripei, frisoane, dureri musculare, tuse si/sau respiratie dificila la 4-8 ore dupa expunerea la un nivel inalt la praful de voliera (cu ocazia efectuarii curateniei de exemplu, sau la prinderea porumbeilor, cand prin batai repetate de aripi ridica praful in aer). Doctorul ar putea detecta jena pulmonara prin analize specifice. Testele de sange pot arata nivele mari de anticorpi pentru proteina de porumbel. Simptomele de regula trec in 48 de ore sau pot persista in jur de o saptamana.
Este bine ca cei sensibili la aceasta boala sa fie depistati din timp pentru ca ea sa nu evolueze in stadiul cronic, mult mai serios. Daca este detectata la timp si se iau masuri boala este reversibila. Daca cei sensibili nu iau in seama simptomele si continua sa se expuna fara protectie adecvata, pot trece la faza cronica ce este caracterizata de niste modificari pulmonare ireversibile numite fibroza pulmonara, problema serioasa si in cazuri extreme, fatala.
Cauze: Literatura stiintifica descrie aceasta boala abia in 1965. Are mai multe forme, toate fiind legate de patrunderea in plaman a unor substante care determina un raspuns imun din partea organismului(este intalnita si la crescatorii de pui de ferma, la cei ce lucreaza in anumite medii industriale, chimice, etc).
Studiile arata ca unii indivizi sunt predispusi la aceasta asa zisa alergie, pe cand altii nu o au, expunandu-se in aceeasi masura. Totusi, toti cei din domeniu ar trebui sa isi ia masuri de siguranta.
Care sunt exact materiile ce produc alergia, nu se cunoaste, dar se banuieste ca ar fi din gainat sau puf, ideea este ca ele trebuie sa fie suficient de mici si ca o mare parte din ele sa patrunda in plaman in zona unde se face schimbul de gaze. Pentru asta, particulele trebuie sa aiba diametrul mai mic de 5 microni. Un micron este a mia parte dintr-un milimetru. Intr-un cuvant, particulele ce pot provca probleme nu sunt vizibile cu ochiul liber. Particulele din puf au fost estimate la aproximativ 1-3 microni.
Sunt mai multe nivele de sensibilitate, de la insesizabil pana la sensibilitate maxima.
Uneori pot sa treaca ani buni inainte de a deveni sensibil. De regula sensibilitatea se instaleaza cu ocazia unor schimbari, de exemplu construirea unei noi voliere, care este mai inchisa decat cea veche.
In strainatate s-au desfiintat crescatorii datorita acestei probleme, totusi, nu este ceva de temut atata timp cat stim despre ce e vorba si aplicam metodele de protectie. Studiile efectuate in Marea Britanie au aratat ca in jur de 22% dintre crescatori aveau aceasta sensibilitate. Un renumit crescator care a trebuit sa renunte la porumbei datorita unei sensibilitati maxime, a revenit totusi in sport, neputand sta departe. A gasit o metoda care functiona pana si pentru el, care era foarte sensibil la acel praf. Nu a mai facut o cusca, ci a facut multe compartimente in stilul cotetelor de iepuri, in care nu trebuia sa intre, in fiecare compartiment fiind cate o pereche. Rezultatele sale au reaparut imediat, ca in vremurile bune.
Se mai spune ca fumatorii ar avea o mai mica sensibilitate, dar nu e nevoie sa mai amintim despre influenta fumatului asupra sanatatii…
Situatii de risc
Curatatul custii: nu lasati murdaria sa se adune. Retineti ca particulele daunatoare nu sunt vizibile cu ochiul liber. Cea mai buna metoda de eliminare a prafului de voliera este folosirea aspiratorului. Se folosesc aspiratoare speciale (pentru columbofili!) sau se adapteaza filtre, pentru a preveni reintoarcerea prafului in voliera.
Manipularea porumbeilor: toti cunoastem acel praf alb care ramane pe haine dupa manipularea porumbeilor. El contine materiile care pot provoca probleme unor crescatori.
Eliberarea pentru antrenamente: bataile de aripi creaza un curent puternic ce ridica praful, praf ce ramane in atmosfera in jur de 15 minute, asa cum reiese din studiile efectuate. De aceea este bine sa se paraseasca cusca dupa ce s-au eliberat pasarile, si sa se foloseasca o masca protectoare daca trebuie intrat totusi in cusca in acea perioada.
Transportul porumbeilor in masina pentru antrenamente / imbarcari: in mod ideal, porumbeii nu ar trebui sa stea in masina pe durata transportului. In orice caz, daca sunt in masina, ar trebui sa nu se formeze curent de aer prin deschiderea geamurilor, fapt ce ar determina ridicarea prafului in aer. Ideal, se transporta in portbagaj, sau pe masina / in remorca.
Cum se minimizeaza praful
Designul custii: apelarea la dispozitive de protectie respiratorie cum ar fi mastile trebuie sa fie o ultima alternativa. De baza este chiar inceputul, prin construirea custii pornind de la ideea de minimizare a colectarii prafului. Designul custii TREBUIE sa fie o prima strategie in evitarea problemelor de mai tarziu. Una dintre metode ar fi implementarea unui sistem de circulatie al aerului, prin care aerul proaspat este introdus de afara prin anumite fante, si cel din interior, este eliminat prin alte fante. Creste si popularitatea volierelor cu podea de gratar. Volierele trebuiesc contruite in asa fel incat praful sa nu se poata colecta in nici o zona. Chiar si in boxe trebuie lasat putin spatiu in spate, pentru ca materialele stranse sa poata cadea la podea.
Dispozitive de protectie: sunt multe feluri de masti, unele mai eficiente, altele mai putin eficiente. Vedeti AICI cateva modele. Tot pe acel site puteti citi mai multe despre acest subiect.
Ar trebui de asemenea purtate haine speciale pentru voliera, si sapca, iar acestea se vor schimba deindata ce treburile la voliera s-au incheiat. A fost si un caz in care sotia unui crescator a fost afectata, desi nu avea de a face cu voliera, praful fiind adus in casa pe hainele sotului sau.
Custile trebuiesc facute in asa fel incat porumbeii sa nu se poata agita mult atunci cand sunt prinsi, fiecare bataie de aripi ridicand praful. Porumbeii trebuie sa fie blanzi. Ocazionalul idiot, porumbelul care zboara disperat prin toata cusca in prezenta crescatorului, ar trebui eliminat.
Baile frecvente pentru porumbei reduc substantial praful creat in voliera.
Numarul de porumbei: nu tineti mai multi porumbei decat aveti nevoie, odata cu numarul lor creste si praful colectat in voliera. Dar stim cu totii ca in fiecare voliera sunt porumbei buni si porumbei ‘de umplutura’, si ar cam fi cazul sa ne gandim mai bine la asta.
—
Consider ca acest articol este necesar si ar trebui sa cititi mai mult despre subiect, fiind mai important decat isi inchipuie multi. In Romania, probabil 90% dintre noi habar nu au despre acest subiect. Personal imi amintesc de 2-3 crescatori in varsta la care am remarcat ca respirau cu greutate, “suierat”, si sunt convins ca nu stiau de ce… asadar, daca aveti prieteni posibil afectati de aceasta problema, ar fi bine sa-i informati sa stie ce au de facut.
Porumbeii nu au cerinţe deosebite în ceea ce priveşte adăpostul, dar totuşi cel mai potrivit este amenajarea unui adăpost în aer liber comparativ cu podul caselor.
Construcţia unui adăpost (hulubărie) se va orienta după numărul de porumbei ce vor fi crescuţi, mărimea şi temperamentul acestora.
După ce s-au stabilit în principiu dimensiunile, amplasamentul hulubăriei va fi ales astfel încât peretele frontal să fie îndreptat spre est sau sud pentru a beneficia de cât mai multă lumină solară şi de asemenea ca, crescătorul să poată verifica starea păsărilor cât mai bine şi cât mai rapid.
Terenul necesar construcţiei hulubăriei va fi de minim 2,80 x 3 metri.Lungimea hulubăriei poate fi mai mare de 3 metri (care este de altfel, minimul necesar). Înălţimea v.a fi corespunzătoare înălţimii crescătorului pentru asigurarea unui acces optim (aproximativ 2 metri). Acoperişul poate fi în pantă, realizat din ţiglă, porumbeii putând ateriza pe coamă, iar dejecţiile acestora sunt spălate uşor de apa de ploaie. Totuşi, porumbeii preferă un acoperiş plat care asigură o suprafaţă mai mare de aterizare şi un spaţiu potrivit pentru odihnă.
Hulubăriile cu acoperişul plat au avantajul că porumbeii nu vor alege să aterizeze pe alte clădiri.
Adăpostul va fi amplasat la o înălţime de cel puţin 50 cm faţă de sol, pe nişte piloni asfel încât rozătoarele(sobolani) şi animalele de pradă(pisici) să nu poată ajunge la păsări. De asemenea excesul de umezeală al solului nu poate ajunge la adăposturi. Stâlpii pe care se amplasează hulubăria pot fi din lemn, beton sau metal îngropaţi la 90 cm. Distanţa dintre stâlpi va fi de maxim 2 metri. Podeaua va fi realizată din beton sau scânduri si va fi acoperita cu un gratar din lemn, rabatabil .Pereţii laterali se vor face din scânduri. Pe peretele frontal se vor instala ramele pentru geamuri şi pentru găurile de zbor.
Suprafaţa adăpostului trebuie să fie proporţională cu efectivul de porumbei, fiecare pereche beneficiind de 1 m3 din volumul adăpostului.
Crescătoria va fi structurată pe 3 compartimente :
• Compartimentul I este destinat reproducătorilor (MATCA) care va fi dotat cu un număr suficient de boxe şi locuri de odihnă. Ideal, se va asigura fiecărei perechi de reproducători o suprafaţă de 1,5 m2. Boxele de reproducere vor fi dimensionate în funcţie de numărul porumbeilor crescuţi. O boxă poate fi împărţită în 2 compartimente, asfel încât puii aflaţi într-unul din compartimente să nu aibă acces direct la părinţi, care au depus un alt rând de ouă (ce nu trebuie deranjaşi). Dimensiunea boxei de 80 (L)x50(H) x 40 cm (adâncime).
• Compartimentul 2 este cel al lotului de zbor, care va avea mai multe locuri de odihnă, fixate unu deasupra altuia, evitându-se murdărirea porumbeilor. Locul de odihnă este format dintr-o plăcuţă dreptunghiulară de 15-20 cm, având fixate sub ea, alte 2 plăci dispuse în unghi de 45º care asigură colectarea dejecţiilor. Odihnătorile vor fi construite după posibilităţi, din lemn, metal sau plastic.
• Compartimentul 3 este destinat tineretului, dotat doar cu locuri de odihnă, într-un număr superior efectivului de porumbei (datorită comportamentului păsărilor). Constituie o bună soluţie, sistemul de locuri de odihnă în formă de etajere, cu boxe pătrate (35 x 35 x 35 cm). Aceste compartimente vor fi construite din lemn, cărămidă, metal sau plastic, cu
podeaua din scândură sau beton, care ideal, trebuie acoperite cu grătare metalice sau din lemn sub care sunt aşezate tăvi metalice care preiau dejecţiile şi pot fi rapid curăţate. Iarna podeaua se poate acoperii cu folie, strat care menţine o izolaţie satisfăcătoare contra temperaturilor scăzute.
Luminatoarele vor asigura suficientă lumină şi vor permite razelor de soare să “scalde” adăpostul. Compartimentul reproducătorilor va fi dotat cu o volieră de plasă de sârmă expusă permanent razelor solare.
Ferestrele de ieşire câte una pentru fiecare compartiment vor fi dotate cu SPUTNICE care uşurează intrarea porumbeilor ţi învăţarea puilor cu crescătoria respectivă.
Hrănitorile, adăpătorile şi vasele pentru minerale vor fi amplasate în fiecare compartiment; dacă există posibilitatea ca acestea să fie a automate, vor fi de preferat la achiziţionare.
Obligatoriu este necesar un vas pentru baia porumbeilor care trebuie efectuată periodic.
În concluzie, construcţiile vor fi realizate după anumite principii, în funcţie de mezoclimă care se referă la asigurarea termoizolaţiei, elementelor de închidere, orientarea faţă de vânturile dominante, protecţia faţă de şoareci şi şobolani, punerea la dispoziţia a fiecărui cuplu a unui cuibar de 30 x 30 x 30 cm, cu 1-2 farfurii cu diametrul de 22 cm, amplasat într-o unitate funcţională de maxim 20-25 cupluri (pentru a prevenii tulburările de comportament), pe un perete asigurarea frontului de adăpare şi furajare, iluminat mixt care să permită o fotoperioadă de minimum 13 ore/zi (iluminatul artificial 4-5 w/m2). Iarna ,dacă prima serie de pui apare în decembrie, se va încălzi adăpostul, important fiind ca temperatura să nu scadă sub 0ºC. Încălzirea se poate realiza cu instalaţii electrice.
HRĂNIREA PORUMBEILOR
Capacitatea de efort şi sănătatea porumbeilor depind în mare măsură de hrana ce o primesc, în ce cantitate, cum li se va administra, ce fel de hrană:ce calitate, când trebuie administrată (în funcţie de perioada fiziologică: repaus, zboruri, clocire, hrănirea puilor, năpârlire).
Asigurarea unei hrăniri corespunzătoare este de o importanţă capitală în evoluţia şi exploatarea porumbeilor: într-un fel trebuie hrăniţi porumbeii în perioada concursurilor, când hrana trebuie să le confere energia necesară zborurilor şi capacitatea de refacere rapidă, a forţelor; altfel vor fi hrăniţi porumbeii iarna, când zboară puţin, sau când au pui, când năpârlesc sau sunt în creştere (tineret).
Distribuţia hranei se va realiza în recipiente speciale, vase plate, lungi de 40-100 cm şi cu pereţi înalţi de 4 cm. Peste aceste vase se amenajază un grilaj protectiv de sârmă, cu distanţe între barele grilajului de 4 cm, astfel încât porumbeii să poată întinde capul printre ele , dar nu pot murdării hrana cu picioarele. Alte tipuri de vase pot avea o bară rotativă, iar dacă porumbeii se aşează pe ea, alunecă.
Datorită tendinţei porumbeilor de a ciuguli repede şi a o arunca, o parte din hrană în stânga şi dreapta, vasul va fi prevăzut cu pereţi laterali şi cu o bordură pe muchia inferioară a pereţilor laterali de maxim 1 cm.Crescatorul va asigura si vase mai mici pentru distribuirea pietricelelor si a amestecurilor minerale.
Existenţa automatelor de hrănire asigură crescătorului lejeritate în privinţa efortului şi timpului alocat hrănirii porumbeilor.
Automatele pot fi rotunde sau dreptunghiulare, în care hrana curge de sus dintr-un rezervor conic în 2 direcţii. Aceste automate sunt realizate din lemn sau placaj şi au o lungime de 40-60 cm, o lăţime de 35 cm şi o înălţime de 50 cm cu o capacitatea de 10-12 kg de hrană. Automatul va avea un capac ale cărui margini vor acoperii şi jgheaburile de hrană pentru a evita murdărirea lor de sus. Suprafaţa capacului va depasii suprafaţa bazei automatului. Automatul poate fi umplut cu hrană pentru o singură zi sau pentru mai multe zile.
RECIPIENTELE DE APĂ
Vasele deschise nu sunt recomandate pentru că porumbeii murdăresc repede apa. Sunt foarte bune şi eficiente recipientele din plastic sau sticlă.
Vasele din tablă vor fi evitate.
Adăpătoarele constau dintr-o parte superioară cu capacitate de 2,5 sau 5 litri şi o parte inferioară cu 4 deschizături în care porumbeii îşi introduc capul pentru a bea.
Pentru pui trebuie folosite vase deschise, ca să le fie mai uşor să găsească apa şi să înveţe să bea singuri.
Adăpătorile trebuie curăţate riguros la fiecare umplere deoarece unele boli infecţioase se pot transmite prin apa de băut.
Necesarul zilnic de apă de băut la porumbei este de 30-60 ml, uneori mai mult, variind în funcţie de rasă, vârstă, greutate corporală, temperatura mediului ambiant, activitate, etc.
În sezonul rece, porumbelul bea mai puţină apă, aproximativ 20-30 ml/zi, primăvara necesarul creşte la 30-40 ml/zi, iar vara, în timpul zborurilor ca şi în timpul creşterii puilor, cantitatea de apă necesară creşte la 50-60 ml/zi. Necesarul de apă e diferenţiat şi în funcţie de talie ( porumbeii de rasă grea cu o greutate de 1200g vor consuma logic, o cantitate mai mare de apă).
Apa de băut va fi întotdeauna proaspătă şi se va schimba de 2-3 ori pe zi, mai ales vara. Apa va avea temperatura de 8-12ºC; sub 8ºC este prea rece (pot apare tulburări digestive), iar daca este prea caldă, apa nu potoleşte setea. Iarna, apa va fi în prealabil încălzită.
Apa din reţeaua publică, poate fi uneori intens clorinată, iar pentru eliminarea clorului în exces este necesară menţinerea ei în găleţi câteva ore la aer.
Adăpătorile vor fi aşezate asfel încât să nu permită murdărirea apei cu excremente şi contaminarea apei cu eventuali agenţi patogeni (bacterii, virusuri, fungi,praf).
Se va asigura un front de adăpare de 2 cm/porumbel, iar nivelui apei din adăpatori trebuie să fie de minim 2 cm.
ÎNTREŢINEREA PORUMBEILOR
Pentru a evita pierderile de păsări valoroase, majoritatea porumbeilor vor fi crescuţi în adăposturi cu voliere spaţioase. Pierderile cauzate de factorii exteriori sunt scăzute, pentru că în volieră sau în hulubărie nu mai pot pătrunde şoareci, şobolani, nevăstuici sau pisici ce pot distruge cuiburile. Creşterea “fără probleme” se poate realiza dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de igienă, menţinerea sănătăţii şi de protecţie împotriva dăunătorilor. Porumbeii vor avea suficientă libertate de mişcare în voliera spaţioasă şi vor fi sănătoşi.
CREŞTEREA PENTRU ZBOR
Porumbeii voiajori trebuie să fie sănătoşi pentru a putea face faţă zborilor lungi şi grele. Păsările afectate de paraziţi (coccidii, viemi intestinali), bacterii (Salmonella) sau alţi dăunători nu pot zbura mult.
Creşterea corespunzătoare a puilor le influenţează decisiv dorinţa de zbor. Dacă pui părăsesc prima oară adăpostul la vârsta de aproximativ 1 lună şi zboară la cel mai apropiat acoperiş pentru a se întoarce imediat ei se vor obişnui cu zborul şi vor putea fi eliberaţi alături de păsările adulte.
E necesar obişnuirea porumbeilor de a se întoarce în hulubărie imediat după zbor. După ce porumbeii tineri s-au învăţat cu zborul în împrejurimi, ei vor fi eliberaţi separat de păsările mai în vârstă.
Porumbeii tineri zboară în general, mai mult timp şi pe distanţe mai lungi.
Dimineaţa e cea mai bună perioadă a zilei pentru zbor. Dacă sunt eliberaţi în zorii zilei înainte să fie hrăniţi, ei vor învăţa să se întoarcă la timp pentru a mânca. Porumbeii care întârzie şi nu mai găsesc hrană vor veni întotdeauna mai devreme seara sau a doua zi
CREŞTEREA PERECHILOR REPRODUCĂTOARE
Ca o regulă porumbeii sănătoşi şi de vârstă potrivită sunt “programati” să se împerecheze începând cu luna martie.
Totuşi datorită încălzirii adăposturilor sau vaselor de cuibărit ca şi iluminatului electric, activitatea de reproducţie poate ajunge independentă de anotimp iar în special la porumbeii de rase grele (King) reproducţia poate începe chiar din decembrie (aceasta pentru ca puii să poată participa la expoziţii chiar din anul următor).
Asfel perechile reproducătoare vor fi aşezate pe la jumătatea lui noiembrie într-un adăpost special pentru împerechere. Fiecare pereche va avea la dispoziţie o celulă de cuibărit şi un vas pentru cuib.
Hrana va avea 14% proteină; adăpostul va fi iluminat aproximativ 14 ore luându-se în considerare şi lumina zilei. Intensitatea luminii nu trebuie să fie mai mare de 4w/m2. Când lumina e suficient de puternică, ea stimulează hipofiza care va produce hormonii implicatii in activitatea de reproducţie.
SEPARAREA ŞI ÎMPERECHEREA
Pînă la sfârşitul năpârlirii, porumbeii vor fi separaţi în funcţie de sex.
Păsările care trebuie să-şi schimbe partenerul nu se vor mai vedea şi se vor acomoda mai uşor primăvara cu noul partener (porumbeii fiind totuşi, păsări care trăiesc obligatoriu şi exclusiv în cuplu activ).
Pentru împerechere, masculii vor fi introduşi primii în celulele de cuibărit. Cei mai în vârstă trebuie să primească în fiecare an, preferabil, aceeaşi celulă, apoi vor fi introduse femelele iar celulele vor fi închise pentru ca partenerii să se poată acomoda reciproc unul cu celălalt.
Disponibilitatea pentru împerecheat poate apare imediat, păsările împerechindu-se propriu zis, rapid. După împerechere cele porumbeii se aşează şi se vor atinge în mod repetat cu ciocul. Pentru a se obişnui cu celula, cuplul trebuie mai întâi închise înăuntru. Apoi vor primi hrană şi apă separat în celula de cuibărit. După un timp, ei vor fi eliberaţi. Datorită simţului teritorial bine dezvoltat, perechile vor ocupa aceleaşi celule ca în anii precedenţi.
Perechile care nu s-au obişnuit încă, vor mai fi ţinute închise încă un timp în celulă.
Dacă porumbeii nu se înţeleg cu partenerii lor, pot apare conflicte. În acest caz, perechea va fi mutată într-un adăpost (compartiment) unde există o celulă de cuibărit. Se asigură păsărilor 14 ore lumină şi se va aştepta până când cuplul se va împerechea iar apoi, se vor muta în celula iniţială.
. Actul propriu zis al împerecherii are loc de obicei pe podeaua hulubăriei, însă e deseori deranjat de alte păsări şi se poate întâmpla ca ouălele din această serie să fie nefertilizate. Dacă porumbeilor le e permis zborul, împerecherea are loc adesea pe acoperiş. În general au loc acuplări multiple faţă de cât e necesar pentru fecundarea ouălor.
După 4-5 zile de la împerechere, se oferă perechilor de porumbei, materiale pentru amenajarea cuibului:fân, paie, tije de tutun (care menţin la distanţă paraziţii externi) iar porumbiţele îl vor aranja în cuib,pregătindu se pentru pontă.
Fecundarea porumbiţei de către alt mascul decât partenerul, nu e rară, aşa că doar izolarea perechi de porumbei de celelalte păsări asigură cu certitudine descendenţa (puii) dorită.
Când se doreşte obţinerea unor pui de la o anumită pereche, se pot aşeza ouăle acestora în locul (cuibul) altei perechi ale căror ouă au fost îndepărtate.
După ce le-au fost îndepărtate ouăle, perechea se poate împerechea chiar de a doua zi de la dispariţia ouălor.
Dacă în ziua a douăsprezecea după împerechere se cuplează altă pereche, a doua serie de ouă le primei perechi poate înlocui ouăle de la a doua după încă 10-12 zile.
După această schimbare, prima pereche mai poate produce un rând de ouă, aşadar 3 împerecheri fertile într-un singur sezon. Ultima serie va fi crescută până la maturizare în cuib, iar hrana va fi mai bogată în substanţe nutritive decît de obicei.
Porumbiţele tinere au un ritm de depunere a ouălor mai redus decât cele în vârstă.
Păsările clocesc ouăle cu schimbul, porumbelul stă pe ouă 6-8 ore (aproximativ de la 9 dimineaţa până la ora 16), iar porumbiţa, restul orelor.
Ouăle necesită multă căldură pentru eclozionare, căldură ce e oferită de părinţi a căror temperatură la nivelul pielii pieptului poate ajunge la 40ºC.
Eclozionabilitatea e de 80-90%, clocitul durează 18 zile. Se poate face şi incubaţie artificială la 38ºC.
CREŞTEREA PUILOR
În primele 10 zile de viaţă, puiul e hrănit exclusiv cu “laptele de guşă” (secreţie a guşii produsă sub influenţa nivelului de prolactină şi care are o compoziţie asemănătoare laptelui de iepuroaică, fapt care asigură o viteză excepţională de creştere).
Asfel aceştia ajung de la 15 g la ecloziune la chiar 150 g la 10 zile. Viteza de creştere se menţine foarte bine în continuare, asfel că la 4 săptămâni puii ajung la 450-600g (în funcţie de rasă) ceea ce reprezintă 2/3 din greutatea de adult.
Puii părăsesc cuibul la 28 zile, vârsta la care consumă numai seminţe (cereale, leguminoase, etc). Primele pene apar la vârsta de 10-12 zile, iar la 20 zile sunt bine îmbrăcaţi în pene.
Durata medie de producţie a unui cuplu e de 4-7 ani (deci se va face o reîmprospătare a mătcii de 20% anual).
Producţia anuală de ouă a porumbeilor din rasele de carne (KING,TEXANI), deşi modestă de numai 16-24 bucăţi, se obţine pe toată durata anului, în 8-12 cicluri de ouat (la interval de 30-40 zile între ele) şi în serii de câte 2 ouă.
Valorificarea puilor pentru consum, se face la vârsta de 4 săptămâni, înainte de a părăsii cuibul. Pe an se livrează de la un cuplu 12-15 pui, care se valorifică tăiaţi şi evisceraţi (randament 63-64%) sau în pene, omorâţi prin asfixie. Carnea puilor are un gust particular, diferi de acela de pasăre şi vânat.
Consumul de hrană creşte enorm în perioada de creştere a puilor care necesită mai multă hrană decât păsările mature.
La vârsta de 6-7 zile, pui vor fi marcaţi (bineînţeles, nu puii care vor sacrificaţi, la rasele de carne). Nu se va depăşi acest termen deoarece inelul s-ar putea să nu mai poată intra pe picior. Numerele după inele vor fi trecute pe liste speciale pentru a nu exista confuzii în viitor cu privire la vîrsta şi originea puilor.
Se va acorda o atenţie deosebită igienei adăposturilor.
ALIMENTAŢIA PORUMBEILOR
Porumbeii îşi aleg hrana de obicei după aspect, nu după gust, deoarece simţul gustului nu este dezvoltat la păsări.
Ei preferă hrana deschisă la culoare.Iarna, temperaturile scăzute stimulează apetitul porumbeilor care vor consuma chiar şi boabele mari de porumb.
La stabilirea unei raţii de alimentare se va avea în vedere asigurarea tuturor substanţelor nutritive necesare supravieţuirii în condiţii optime a organismelor (proteine, glucide, lipide, fibre vegetale, minerale şi oligoelemente).
În funcţie de anotimp şi de numeroşi alţi factori compoziţia hranei poate varia.Perechile reproducătoare primesc o dietă specială, tineretul altă dietă.
Ideal ceea mai simplă formă de hrănire este administrarea de granule prefebricate unde nu e necesară decât supravegherea dozajului.
Totuşi, azi în România amestecurile de grăunţe stau la baza dietei porumbeilor.
NĂPÂRLIREA
Năpârlirea porumbeilor este determinată hormonal.Spre exemplu, clocitul tardiv, spre vară ,stimulează intens glanda tiroidă, ceea ce duce la o puternică năpârlire.
Toate penele unui porumbel se reînnoiesc annual.
Noua năpârlire începe în ianuarie, prin năpârlirea pufului. Năpârlirea începe prin căderea celei de a zecea pene a cozii. Ea cade, de obicei dacă în ceea de a doua perioadă de ouat, clocitul a durat zece zile. Când ceea de a zecea pană a crescut trei sferturi, cade ceea de a doua pană. Ambele aripi năpârlesc în acelaşi timp. Ultimile pene exterioare ale remigelor cad până în octombrie-noiembrie.
O pană crescută are nevoie de circa 25 zile până atinge dimensiunea normală. De la căderea primei pene din aripi şi până la ultima , trec de la mijlocul lunii aprilie şi până la mijlocul lunii octombrie, 180 de zile , adică aproximativ la fiecare 18 zile cade o pană.
Năpârlirea penelor cozii are loc în alt ritm. Majoritatea raselor au 12 pene în coadă (exceptând porumbeii păun) Penele se numără de la exterior la interior nu numere de la 1 la 6.
Mai întâi cade, bilateral, pana a cincea interioară apoi a şasea, a patra, a treia, până la sfârşit a doua pană. Există însă şi excepţii de la această ordine .
În timpul năpârlirii capacitatea de zbor a porumbeilor se menţine. Numai rareori apar zone de piele deplumate.
DEPRECIEREA PENAJULUI
Apare de regulă,când porumbeii au stat câteva zile la rând înfometaţi(au zburat foarte mult revenind acasă după multe zile, când sunt vânaţi de păsări de pradă).Uneori apar pene despicate la mijloc (fisurarea aripilor), uscate, tocite şi aspre ceea ce sugerează faptul că porumbeii nu sunt într.o stare optimă de sănătate.
Paraziţii interni şi externi, bacteriile,stresul pot provoca aceste deficienţe.Datorită indispoziţiei evidente,porumbelul îşi neglijează aproape complet igiena corporală( nu-şi mai curăţă aproape deloc penele).
Combaterea bolilor respective asigură revenirea treptată a calităţii penajului.
Este absolut necesară asigurarea unei alimentaţii corecte şi complete pentru formarea optimă a penelor după năpârlire şi eventuale boli.
Pentru formarea unui penaj de bună calitate se va suplimenta raţia zilnică cu 3 aminoacizi esenţiali în formarea penajului : metionina (2mg/zi), cistina (14mg/zi) şi lizină(6,5 mg/zi).
ŞTIAŢI CĂ:
– greutatea corporală medie a unui porumbel voiajor este de 400 grame.
– porumbeii beau în medie 45 ml de apă pe zi(cu limite între 20-60 ml)
– porumbeii masculi au două testicule dar porumbiţele au un singur ovar.
– porumbeii consumă zilnic 4o g graunţe, în medie a opta parte din greutatea lor corporală(cu limite intre 20-100g.).
– smulgerea unei pene este mult mai dureroasă decît incizia pielii.
– porumbeii au nişte glande speciale în pleoape care produc un mucus care face ca lacrimile adere de ochi(conjunctivă).Această adaptare permite porumbeilor să zboare chiar în timpul perioadelor foarte uscate şi călduroase fără ca suprafaţa ochiului să se usuce.
– temperatura corporală normală a porumbelului este de 41,8 C
– volumul sîngelui la porumbel este în medie de 32 ml.
– pulsul porumbelului este în medie de 140-400 bătăi pe minut.
– porumbeii orbi(prin accidente) pot găsii drumul spre casă.
– culoarea strălucitoare a irisului se datorează unei mici picături de grăsime care reflectă lumina. Cînd porumbelul este bolnav, această picătură de grăsime este absorbită de organism iar culoarea irisului devine estompată.
– la porumbei, plămînii sînt interconectaţi cu nişte cavităţi din anumite oase(oase pneumatice), ca de pildă oasele aripilor, picioarelor, umerilor, spinării şi coastelor.Cînd oasele aripei sînt fracturate iar osul rupt perforează pielea,porumbelul poate respira pe aici chiar dacă ciocul şi nările sînt astupate.
– dacă porumbelul nu-şi poate mişca coastele, în cazul în care este contenţionat prea strîns,el se va sufoca în circa 1 minut.
– porumbeii,ca şi alte păsări,au o structură unică şi bizară numită pecten,care este situat la capătul nervului optic în spatele ochiului.Acesta este capabil să îmbunătăţescă claritatea vederii şi este de asemeni un ajutor în navigarea de la lungă distanţă.
BIBLIOGRAFIA
Harrison and Harrison(1984)-Clinical avian medicine and surgery,W.B.SaundersU.S.A
F.Jordan(2001)-Poultry diseases,W.B.Saunders,London
H.Mackrott(2004)-Cresterea porumbeilor,M.A.S.T
I.Severeanu,F.I.Ivana(1996)-Bolile porumbeilor,Ed.Lider
C.Walker(2003)-Pigeon health management,Australia
*******Catalogul de produse Oropharma-Versele Laga,Deinze Belgia
*******Nomenclatorul produselor de uz veterinar Romvac